Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus, Domnul nostru! Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate lucrurile necesare pentru viaţă şi evlavie, prin cunoaşterea Celui Ce ne-a chemat prin slava şi virtutea Lui. (2 Petru 1:2-3)

 

Imaginează-ţi cum ar fi dacă te-ar vizita Dumnezeu într-un vis diseară şi te-ar întreba ce ar putea face pentru tine. Ce I-ai spune? I-ai cere să îţi dea o cunoaştere mai profundă a lui Iisus, Domnul nostru?

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că, atunci când primeşti revelaţie în cunoaşterea lui Iisus, aceasta va face ca harul şi pacea să se înmulţească în viaţa ta. Te va face să primeşti toate lucrurile necesare pentru viaţă şi evlavie.

Ce este harul? Este favoarea nemeritată şi necâştigată a lui Dumnezeu arătată nouă. Nu putem face nimic pentru a câştiga harul lui Dumnezeu. Însă cu cât învăţăm mai mult despre frumuseţea şi dragostea Domnului nostru Iisus, cu atât mai mult vedem lucrarea Lui perfectă de pe cruce şi cu atât mai mult ne poziţionăm pentru a primi o înmulţire a harului lui Dumnezeu în vieţile noastre.

Versetul spune că şi pacea ne va fi înmulţită prin cunoaşterea lui Iisus, Domnul nostru. Pacea lui Dumnezeu ne eliberează inimile de frică, stres, îngrijorări, anxietăţi şi nelinişti. Nu ai vrea ca pacea lui Dumnezeu să guverneze întotdeauna în inima ta?

Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate lucrurile necesare nu doar pentru evlavie, ci şi pentru viaţă. Nu ai spune că sănătatea, banii, un loc de muncă bun şi o casă frumoasă pentru familia ta sunt necesare pentru viaţă? Ei bine, toate aceste lucruri şi tot ceea ce Dumnezeu ţi-a dat deja, îţi sunt eliberate prin cunoaşterea lui Iisus, Domnul nostru.

Aşadar, să Îi cerem în fiecare zi lui Dumnezeu: „Tată, dă-mi înţelepciune şi revelaţie în cunoaşterea lui Iisus.” Căci a-L cunoaşte pe Iisus înseamnă ca harul şi pacea să ne fie înmulţite. A-L cunoaşte pe Iisus înseamnă a primi toate lucrurile necesare pentru viaţă şi evlavie!

 

Cu cât Îl vedem mai mult pe Iisus și lucrarea Lui perfectă de pe cruce,
cu atât mai mult ne poziționăm pentru a primi o înmulţire a harului lui Dumnezeu în vieţile noastre.

Destinat Să Domnești Devoțional – Joseph Prince