Dar Iisus a răspuns şi a zis: Lăsaţi aşa, până aici. Şi i-a atins urechea şi l-a vindecat. (Luca 22:51)
Acest verset descrie răspunsul lui Iisus la gestul impulsiv al lui Petru de a tăia una din urechile paznicului Templului, când încerca să-L ia în custodie pe Iisus. Acest paznic își făcea doar treaba. Este posibil să fi fost un adept al lui Iisus, sau ar fi putut să-L urască pe Iisus, așa cum au făcut și ceilalți evrei religioși. Biblia nu ne spune. Dar indiferent de sentimentele și de ceea ce credea acest paznic despre El, Iisus l-a vindecat imediat. Acest lucru demonstrează marea Sa dorință, ca toți oamenii să fie sănătoși și întregiți și arată, de asemenea, unul dintre numeroasele moduri în care a vindecat oamenii.
Iisus i-a vindecat adesea pe oamenii atingându-i, iar alții și-au primit vindecarea în timp ei ce L-au atins pe Iisus. Poți transmite puterea sau ungerea lui Dumnezeu prin punerea mâinilor (Marcu 16:18; Evrei 6:2). Virtutea lui Dumnezeu poate fi transmisă chiar și obiectelor, și apoi adusă persoanei care are nevoie de vindecare sau izbăvire (Fapte 19:12).
Vindecarea ne-a fost cumpărată ca parte a ispășirii lui Hristos. Domnul nu ar refuza mai mult să ne vindece decât ar refuza să ne ierte. Aceasta nu înseamnă că merităm vindecare – nu merităm – dar nu merităm nici să fim iertați! Ambele sunt daruri de la Dumnezeu (Romani 6:23; Efeseni 2:8).
Astăzi știi că ești salvat de lucrarea mântuitoare a lui Iisus, nu de faptele tale bune. De asemenea, ești vindecat prin sângele lui Iisus, nu de faptele tale. Nu poți câștiga mântuire sau vindecare, dar poți primi ambele prin credință. Când te îndoiești că ești demn de a fi vindecat, amintește-ți cum Iisus a vindecat urechea paznicului. Dacă Iisus l-a vindecat fără să se gândească la aceasta, de asemenea El dorește cu ardoare ca și tu să primești vindecarea ta.