15Şi a fost că, pe când vorbeau ei şi discutau, Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei. (Luca 24:13-35)
Doi dintre ucenicii lui Iisus mergeau spre orașul numit Emmaus. Erau triști pentru ca se gândeau la Iisus. Chiar se gândeau la veștile pe care le auziseră, cum că El a înviat, dar erau necredincioși. Au vrut să creadă, dar rațiunea nu i-a lăsat.
În acel moment, Iisus li s-a alăturat, dar nu L-au recunoscut. Singurul pe care L-au iubit era cu ei și nu știau asta. Cum se poate așa ceva? Dacă ar fi putut percepe că Iisus este alături de ei, toate întrebările lor ar fi avut răspuns, iar întristarea lor s-ar fi transformat în bucurie.
Aceeași istorisire este scrisă și în Marcu 16:12-13. În această relatare, Marcu a spus că Iisus le-a apărut acestor doi ucenici „într-o altă formă,” dar aceasta nu însemna că arăta diferit. Mai târziu, în acea zi, Iisus le-a spus ucenicilor Săi să vadă urmele cuielor din mâinile și picioarele Sale (Luca 24:39-40). El arăta la fel, dar se afla într-un trup înviat. Mintea naturală nu poate discerne adevărul spiritual; realitatea spirituală trebuie distinsă spiritual (1 Corinteni 2:14).
În același fel, Domnul este întotdeauna cu noi. El nu ne părăsește niciodată, dar de multe ori ne este dor de El. Nu reușim să percepem prezența Lui, pentru că privim prin ochiul rațiunii în loc de ochiul credinței. Ucenicii de pe drumul către Emmaus L-au recunoscut pe Iisus când El a frânt pâinea cu ei (Luca 24:30-31). Atunci când avem comuniune cu El, prin credință, ochii noștri sunt deschiși la prezența Lui. Privește astăzi prin ochii credinței și vezi-L pe Cel ce ți-a promis că nu te va lăsa niciodată și nu te va părăsi la locul tău de muncă, chiar în situația ta (Evrei 13:5).
